Pareri Razlete: De ce noul proiect de lege privind traducatorii este o tampenie

Când am scris articolul de aici, am presupus automat că toată lumea ştie despre ce vorbesc. Se pare că nu este aşa, dar din fericire persoanele contactate de mine pentru ne sprijini mi-au cerut clarificări. Aşa că haideţi să vedem împreună de ce noul proiect de lege privind traducătorii este o tâmpenie fără margini.

În momentul de faţă, noi cei implicaţi în povestea asta, suntem traducători autorizaţi de Ministerul Justiţiei pentru a servi actului juridic, dar, în acelaşi timp, suntem liberi să traducem ce dorim, conform abilităţilor noastre, traduceri pe care putem pune ştampila de traducător autorizat. Mulţi dintre traducători şi-au făcut birouri de traducere şi dacă venea un client cu o traducere pe altă limbă, aceasta era trimisă unui coleg autorizat pe limba respectivă. Există un flux logic: client - birou - traducător - birou - (eventual notar) - client.

Problema apare că la data intrării în vigoare a prezentei legi, toţi traducătorii autorizaţi vor deveni automat traducători juridici şi de aici încep problemele, pentru că legea este plină de obligaţii şi fără beneficii reale. Astfel, în noua calitate de traducător juridic suntem automat şi membri ai Uniunii Naţionale a Traducătorilor şi Interpreţilor Judiciari din România. Uniunea asta nu există în momentul de faţă şi ea trebuie înfiinţată. Va avea 15 camere teritoriale, cu tot personalul aferent (vreo 15 oameni per fiecare cameră, plus cei de la Bucureşti), sedii, maşini, dotări de birou, taxe, impozite şi multe altele. Toate acestea vor fi susţinute din taxa colectată de la noii traducători judiciari. Adică un traducător pe lângă dările către ANAF şi cheltuielile curente, trebuie să scoată din buzunarul şi aşa mic şi insuficient o altă taxă pentru a susţine un întreg corp „profesional” al cărui singur scop este de a căpuşa.

Tarifele pentru plata traducătorilor şi interpreţilor judiciari se stabilesc şi se indexează anual, în funcţie de indicele ratei inflaţiei, prin ordin comun al ministrului justiţiei şi al ministrului finanţelor publice.

Haideţi să vă spun cât sunt în prezent: pentru traducere aprox. 34 de lei pentru 2 pagini şi jumătate, adică 13,6 lei pe pagină şi 23 de lei pentru ora de interpretariat. Să facem şi un calcul economic, ţinând cont că avem de cotizat la o uniune cu cheltuieli mari, să zicem că taxa va fi de 1000 de lei pe lună (deja se vehiculează această sumă). Ar trebui să traducem 74 de pagini, şi dacă un traducător traduce cam 1 pagină pe oră şi ziua de muncă are 8 ore, ar trebui să muncim 10 zile pe lună numai pentru a dat taxa la uniune. Sau să facem 44 de ore interpretariat, care înseamnă cam tot atâtea zile. Adică aproape jumătate din lună vom munci pentru alţii, numai dacă Ministerul şi entităţile conexe vor avea de unde să ne asigure acest volum. Mai muncim cam 10 zile pentru stat, pentru impozite şi CAS, CASS, şi mai rămân 2 zile lucrătoare în care să muncim pentru noi... scuze, nu pentru noi, ci pentru chiria la birou, toner, hârtie, plicuri, tuş, ştampile, pixuri, dicţionare şi multe altele. Echitabil? Eu nu cred!

Constituirea şi funcţionarea de forme de organizare a profesiei de traducător şi interpret judiciar, altele decât Uniunea, sunt interzise. Actele de constituire şi de înregistrare a oricăror alte forme de organizare sunt nule de drept.

Deci, în afară de uniunea înfiinţată prin lege, nu ne putem organiza sub nicio altă forma. Nu cumva să ne organizăm şi să avem alte păreri decât marea uniune.

Traducerea şi interpretarea judiciară este activitatea de traducere şi interpretare efectuată de către un traducător şi interpret judiciar într-o procedură sau activitate desfăşurată în faţa sau de către un organ din sistemul judiciar ori conex acestuia.

În înţelesul prezentei legi, prin organe ale sistemului judiciar se desemnează Ministerul Justiţiei, entităţile aflate în subordine acestuia, Consiliul Superior al Magistraturii, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, instanţele judecătoreşti, parchetele de pe lângă instanţele judecătoreşti şi organele de cercetare penală.

Autorizaţia de traducător şi interpret judiciar se foloseşte exclusiv pentru exercitarea profesiei de traducător şi interpret judiciar prin îndeplinirea activităţii prevăzute la art. 2 din prezenta lege.

Cu alte cuvinte, traducătorii nu vor putea traduce pentru un client, persoană fizică sau juridică, ci numai pentru entităţile menţionate în lege. Mai mult decât atât, ni se interzice categoric să facem o traducere pentru altcineva, sub penalizarea de a ne pierde calitatea de traducător judiciar. Ştiţi de câte ori am fost eu solicitată să traduc pentru entităţile de mai sus, ţinând cont că am autorizaţie din 2008? De fix 0 ori. Adică, nu pot traduce pentru altcineva, dar nici pentru voi că nu mă puteţi solicitaţi, dar taxele trebuie să le plătesc către uniune, că dacă nu le plătesc îmi pierd autorizaţia. Care este logica? Nu mă întrebaţi pe mine, întrebaţi Ministerul... a stai că l-am întrebat şi a ridicat din umeri. Adică trebuie să dau bani, dar nu am din ce. Mă duc la cerşit... cel mai probabil.

Este interzis traducătorului şi interpretului judiciar să desfăşoare sau intermedieze alte servicii decât cele prevăzute de prezenta lege în cadrul biroului individual de traducere şi interpretare judiciară sau al societăţii profesionale de traducere şi interpretare judiciară.

Adică, traducătorul judiciar, care la începutul acestui articol era traducător autorizat şi lucra ori de acasă ori de la un birou (în cazul fericit) acum trebuie să aibă un birou individual special pentru traducerile juridice în care nu poate desfăşura altă activitate şi care trebuie să fie dotat corespunzător. În cazul celor ce lucrează de acasă este criminal. Îţi împarţi casă în bucăţi: în sufragerie am biroul de traducător juridic, unde fac numai asta, în dormitor am biroul normal unde fac altceva, şi eu locuiesc în baie, că aia a mai rămas. Cei care lucrează pe limbi rare sau cei care traduc ocazional, nu îşi vor putea permite cheltuielile cu un birou, cu taxele către uniune etc. şi se vor reprofila. În momentul de faţă sunt aproximativ 36000 de traducători autorizaţi. Mulţi stau cu autorizaţia la sertar căci fac altceva, mulţi traduc ocazional, majoritatea traduc de acasă. Aproximez maxim 1000 de traducători care trăiesc din activitatea de traduceri. Dacă taxa la uniune s-a socotit conform statisticii şi faptului că toţi traducătorii vor cotiza, Ministerul şi Uniunea vor avea o surpriză, şi mai rău e că cei rămaşi nu vor avea de unde susţine taxele către uniune, căci vorbim aici de cel puţin 6 taxe diverse care trebuie achitate.

Lanţul logic prezentat la început nu mai există. Clientul cui se adresează? Să luăm un caz simplu, nenea Gigi îşi aduce şi el o maşină din Olanda şi trebuie să traducă actele maşinii şi contractul de vânzare cumpărare, pentru că altfel nu poate face înmatricularea. Nenea Gigi ştia că se putea duce la biroul de traduceri şi problema era rezolvată. Acum, să ne punem în papucii săracului nenea Gigi. Birou de traduceri a dispărut, actele de maşină nu sunt acte judiciare (dacă nu mă credeţi căutaţi definiţia în Dex), traducătorul judiciar nici să vrea nu îi poate face traducerea şi, colac peste pupăză, în oraşul lui, să zicem Rădăuţi, nu este niciun traducător de olandeză. Ce face nenea Gigi? Se duce şi duce maşina înapoi în Olanda, cel mai probabil.

Să luăm şi un alt exemplu al unei persoane juridice care participă la licitaţii UE pe fonduri europene. În caietul de sarcini se spune clar: traducerea documentelor efectuată de un traducător autorizat. Înainte, PJ-ul lucra cu un birou de traduceri sau cu un traducător autorizat, ambii dispărând dintr-un condei. Acum, această persoană juridică, care produce şuruburi, are de tradus o documentaţie tehnică pentru licitaţie. Nu se poate adresa traducătorului juridic pentru că acesta nu are dreptul să mai traducă documentaţii tehnice. Ce face această persoană juridică? Cel mai probabil se lasă păgubaş de licitaţia măsii şi îşi vede de treabă. Şi gata nu participă nimeni la licitaţii.

Sau, atât nenea Gigi, cât şi persoana juridică, vor apela la un traducător din altă ţară care, uimitor pentru iniţiatorii legii, are voi să traducă de toate. Proştii de traducători din România vor avea, în schimb, de plătit taxe.

Vă rog, în continuare, să observaţi singuri cum 2 articole ale aceleaşi legi se bat în cap. Pe de o parte ni se cere să respectăm secretul profesional cu preţul vieţii, pe de altă parte ni se cere să raportam la uniune tot ceea ce facem. Pun pariu pe ce vreţi că această raportare va include nume de clienţi, documente, tip, mod, fel şi multe altele. Şi atunci unde mai este secretul profesional în toată treaba asta? La uniune, în mod sigur, căci este singura interesată să aibă liste de clienţi, care clienţi sunt Ministerul Justiţiei. Şi uite aşa am făcut şi raportarea.

Pe lângă atribuţiile de traducere, devenim automat arhivari şi contabili. Bineînţeles că nu există încă regulamentul de aplicare, dar momentan suntem secretare, arhivari, contabili şi traducători. Frumos... suntem 5 în 1. De ce nu, dacă se poate prin lege.

În anul de graţie 2015, când totul este informatizat, noi vom fi obligaţi să ţinem registru pe hârtie, ca la 1800 toamna, în condiţiile în care până şi ANAF-ul recunoaşte şi acceptă utilizarea de facturi electronice prin lege.

În plus, pe lângă toate cele de mai sus, suntem obligaţi să dăm examen de reautorizare la fiecare 6 ani. În 6 ani devin probabil subit tâmpită, uit limba şi trebuie musai să fac dovada că mi-am însuşit cunoştinţele de limbă. În 6 ani arunc pe fereastră 8 ani de generală, 4 de liceu, 4 de facultate şi 2 de master (toate făcute în domeniul limbilor străine), plus 7 ani de experienţă în traduceri şi devin o idioată care trebuie să dea examene. Logic aceste examene sunt cu taxă. Şi să facem iar un calcul simplu. În momentul de faţă, taxa pentru un examen la Ministerul Culturii este de 400 de lei pe sens. Şi noi avem aşa: examen scris (EN - RO, RO - EN, FR - RO, RO - FR) 1600 de lei, examen oral probabil pe toate aceste sensuri, încă 1600 de lei şi interviu, încă 1600 de lei. Avem un total de 4800 de lei la fiecare 6 ani, adică 800 de lei pe an, adică 67 de lei pe lună. Şi uite aşa s-a mai dus o zi de muncă pe lună pentru taxele de la Minister. Am mai rămas cu 1 zi de muncă pentru aşa zis noi.

Concluziile sunt triste. Dispar traducătorii autorizaţi, iar cei ce vor dori să devină traducători juridici nu vor putea susţine taxele către uniune şi costurile de funcţionare. Ar trebui să muncim numai pentru taxele de la uniune. Taxele vor fi plătite către Ministerul Justiţiei, aşa scrie în lege, adică tocmai către entitatea care ar trebui să plătească pentru serviciile traducătorilor juridici. În felul acesta, şi dintr-un condei, Ministerul Justiţiei şi-a asigurat forţă de muncă pe gratis, căci ce vom încasa, vom da pe taxe. Pentru Minister nu este o afacere rea deloc: se creează locuri de muncă pentru bugetari, se căpuşează la maxim şi au servicii pe gratis.