A fost o dată ca niciodată o pensetă micuţă ce se legăna nerăbdătoare pe
raftul unui magazin. Părinţii încercau să o tempereze, să îi explice că
viaţa e grea şi că e posibil să nu aibă o viaţă frumoasă şi împlinită,
dar ea nimic.
„Vreau să mă cumpere cineva cât mai repede. Vreau
să ajung într-o casă frumoasă unde o să fiu preţuită pentru că îmi fac treaba
bine”, cânta ea fericită.
Zi după zi, săptămână după săptămână, mica pensetă
nu se mai gândea la altceva decât la momentul în care va fi luată de pe raft,
pusă în coş şi dusă într-o casă unde va fi preţuită pentru calităţile ei.
Într-o zi, în magazin intră stăpâna castelului şi
luă mica pensetă de pe raft, o puse în coş şi o duse acasă unde constată cu
fericire că mica pensetă este minunată. Îşi făcea treaba ca nicio pensetă până
acum. Stăpâna castelului o puse la loc de cinste şi chiar se împrieteni cu mica
pensetă. Toate firele de păr începeau să tremure la vederea micii pensete şi
stăpâna castelului era extrem de fericită.
Până într-o zi când, din neatenţie, stăpâna
castelului scăpă mica pensetă, care căzu pe pardoseală cu un zgomot asurzitor.
Speriată şi cu mâna tremurândă, stăpâna castelului ridică mica pensetă de pe
jos, dar oricât ar fi încercat nimic nu mai era la fel. Mica pensetă avea un
colţ ciobit şi firele de păr care odinioară tremurau la vederea ei, acum se
prăpădeau de râs. Mica pensetă nu mai smulgea niciun fir, oricât de mult s-ar
fi chinuit stăpâna castelului.
Cu multă părere de rău, stăpâna castelului începu
să caute o altă pensetă, la fel de curajoasă, în faţa căreia firele de păr să
tremure, aşa cum făceau în faţa micii pensete. Aduse la castel o pensetă roşie
ca focul, dar firele de păr râdeau în continuare de se prăpădeau. Era clar că
penseta roşie nu avea cum să le facă să tremure. După alte căutări, aduse la
castel o pensetă gri, mare şi fioroasă. Era imposibil ca firele de păr să nu
fie impresionate de penseta fioroasă. Dar, când o văzuseră, firele de păr se
prăpădiră din nou de râs. O fi fost penseta mare şi fioroasă, dar nu reuşea să
smulgă firele cu atâta pricepere ca mica pensetă.
Stăpâna castelului era deprimată. Oare undeva va
găsi ea o pensetă la fel de vitează. Aşa că dădu sfoară în regat că era în
căutarea pensetei perfecte. Că numai una dintre miile de pensete din regat se
puteau ridica la înălţimea micii pensete, iar acea pensetă vitează trebuia
găsită neapărat.
Auzind de cererea stăpânei castelului, cavalerii
de la elevina.ro s-au decis să o ajute. Misiunea nu era simplă. Cea mai cea
pensetă trebuia găsită urgent şi trimisă stăpânei castelului. Pe care să o
aleagă? Care ar fi cea mai vitează? După îndelungi teste, se deciseră să-i
trimită stăpânei castelului penseta Otto din inox mat. Nu arată nici prea
fioroasă, dar nici prea veselă. Ba chiar ar fi putut trece neobservată, dacă nu
s-ar fi uitat cavalerii mai bine.
Când văzu penseta banală, stăpâna castelului se
gândi că nu are nicio şansă în faţa firelor de păr rebele, care se comportau de
parcă nimic nu se le poate atinge. Dar, banala pensetă se puse pe treabă şi în
curând seceră toate firele de păr rebele. Stăpâna castelului era impresionată.
În sfârşit găsise înlocuitoarea micii pensete. Era convinsă că banala pensetă
nu o va dezamăgi şi că vor fi prietene mult timp de acum înainte.
Stăpâna castelului era mulţumită de cavalerii de
la elevina.ro şi le promise că ori de câte ori va avea nevoie de ceva, va apela
prima dată la ei. În semn de mulţumire pentru cinstea acordată, cavalerii îi
făcură cadou stăpânei castelului şi un set de oje de la Fraulein 38, iar
stăpâna castelului abia aştepta să le încerce şi să înceapă să creeze minunate
desene pe unghii.
Şi-am încălecat pe-o şa şi v-am spus povestioara
asta aşa. Dacă v-a plăcut promit să vă mai spun şi altele despre stăpâna
castelului, cavalerii minunaţii şi aventurile lor în ţara instrumentelor
viteze.
Labels: Reclama
