Pareri Razlete: Ce ai aprecia la un salon de nunta?

Mama şi tata şi-au petrecut tinereţea cu distracţia specifică pentru perioadă comunistă: nunţile şi cumătriile. Au nenumăraţi fini cununaţi sau botezaţi... cred că nici chiar ei nu îi mai ştiu pe toţi. Aşa că nunta mea a devenit rapid un subiect de discuţii şi de dispute. Nici eu şi nici jumătatea mea nu ne doream nuntă mare şi cu fast, adică nu ne doream nuntă deloc în acele momente. După cununia civilă, eu eram ocupată până peste cap cu dizertaţia pentru masterat, iar el muncea de rupea ca să prindă o avansare. Deci, numai la toată tevatura unei nunţi nu ne stătea gândul, dar după îndelungi discuţii şi certuri cu mama mai ales, am cedat şi am lăsat-o să se ocupe de organizarea nunţii. Numai că totul a fost în pripă, pentru că până ne-a convins, până am stabilit data, nu prea mai aveam de unde să alegem un salon de nuntă ca lumea, deoarece majoritatea erau ocupate. Aşa că a trebuit să ne mulțumim cu ce am găsit. Puţin dezamăgită şi ocupată până peste cap, am lăsat organizarea nunţii cu totul în grija mamei şi a naşei. Şi când zic cu totul, mă refer că pe 29 am avut susţinerea lucrării de dizertaţie, iar pe 30 m-am dus, m-am îmbrăcat în rochie şi hai la nuntă.

Când am văzut proba nr. 3 de la Spring SuperBlog am rămas dezamăgită, nu din cauza probei, ci din cauză că nu am ce să povestesc de la nunta mea, aşa cum o vor face probabil celelalte fete înscrise la concurs.

Mi-ar fi plăcut să îmi rup picioarele în căutarea salonului perfect de nuntă, care să fie spaţios, nu ca cel unde a fost nunta mea care avea 4 stâlpi fix în mijlocul sălii. Mi-aş fi dorit să pot alege din mai multe decoraţiuni pentru salon, să am huse bleu pe scaune cu funde mari de-un galben pai, iar aranjamentele florale să fie din cale albe cu cale roşii. Probabil că din descriere totul o să vi se pară chicios, dar în imaginaţia mea nu este deloc aşa, totul se îmbină perfect: de la nuanţele huselor pentru scaune, la feţele de masă, la perdelele de la ferestrele salonului. Şi apoi mi-ar fi plăcut să existe o piscină şi să putem dansa valsul mirilor acolo deasupra apei, acompaniaţi în surdină de un pian.

Deşi ringul de dans a fost destul de generos şi la mine, mi-ar fi plăcut ca acesta să fie mai bine delimitat şi să nu fim nevoiţi să ne fugărim printre stâlpii de susţinere, iar spaţiul verde din faţa salonului mi-ar fi plăcut să fie amenajat cu diverse dispozitive de iluminare care să arunce o lumină difuză pe tufele de trandafiri abia îmbobociţi, care bineînţeles la nunta mea nu au existat deloc – nici dispozitivele de iluminat şi nici tufele de trandafiri. Ar fi fost drăguţ să reuşesc să ajung la stabilirea meniului, să am posibilitatea de a alege ce le punem pe masă invitaţilor şi mi-ar fi plăcut ca totul să fie furnizat de cei de la salonul de nunţi, nu să alergăm după vin, apă sau bere. La fel cum văd pe la televizor că se duc vedetele la degustări de prăjituri înainte de nuntă... eh, fiţe, dar e simpatic. Un foc de artificii, ar fi fost fix cireaşa de pe tort, de pe tortul miresei bineînţeles.

De cununia religioasă nici nu mai zic. De obicei preoţii sunt foarte expeditivi şi termina relativ repede, dar pentru că preotul mă cunoştea de mică s-a lungit şi s-a tot lungit, până m-a terminat, căci tocurile pe care le-am purtat nu prea s-au potrivit cu lungimea slujbei. Şi dacă tot vorbeam de valsul la piscină, o cununie lângă o piscină împodobită cu flori multicolore ar fi fost ceva de vis. Cred că ar fi vorbit invitaţii luni de zile despre nunta mea. Şi, apropo de invitaţi, mai ales în zilele noastre când lumea nu mai are bani şi venitul la nuntă a devenit un lux, mulţi nu au venit deşi li s-a pus la dispoziţie transport, aşa cum se face. Acum să nu credeţi că au avut la dispoziţie taxiuri, ca la un salon de nuntă cu ştaif, ci doar maxi-taxi, dar ar fi putut să vină oricum. Nu am făcut nunta pentru bani, ci pentru dragul de a fi alături de noi.