To team or to build?

Îmi plac întâlnirile între colegii de serviciu, numite pompos "team-building" cam tot atât cât îi place unui câine să lingă sare şi asta din cauza unor astfel de ocazii cam nefericite. Acum câţiva ani lucram la o firmă ce avea o filială şi în Bucureşti. Logic că la team-building au venit şi colegii de la Bucureşti, cu care oricum nu ne înţelegeam nici la telefon, iar faţă în faţă a fost un dezastru. Nu am nimic cu bucureştenii, nu săriţi de şapte metri în sus. A fost doar o întâmplare că persoanele pe care nu le suportam din firmă erau fix cei de la Bucureşti. Şi staţi liniştiţi, nici ei nu ne suportau pe noi moldovenii. A fost o minune că nu ne-am scos ochii unii la alţii în weekendul acela. Şi am început să evit pe cât posibil astfel de întâlniri. Nu prea înţeleg de ce, după ce că petreci mai bine de opt ore în fiecare zi cu aceleaşi persoane, ai vrea să mai petreci şi weekendurile tot cu ei. Excludem cazul în care vorbim de o firmă mică unde toţi colegii sunt prieteni. Acesta e cazul ideal. Eu mă refer la firmele mari, cu mult personal, unde nu se poate să placi pe toată lumea şi toţi să te placă pe tine.

Sursă foto

Dar, acum ca să nu fiu rea de tot, am avut parte şi de un team-building la Braşov de care îmi aduc aminte cu drag. De fapt e singurul eveniment de acest fel de care îmi aduc aminte cu drag. Lucram în asigurări şi am participat la un curs timp de o săptămână. Probabil locaţia a fost cea care a contribuit la atmosferă sau poate faptul că majoritatea participanţilor nu se cunoşteau între ei şi nu a fost destul timp să se creeze animozităţi, dar toată perioada m-am simţit în largul meu, lucru ciudat pentru mine. Am avut cazare la Braşov, asigurată de firmă, că doar m-am dus acolo în interesul firmei, într-o locaţie minunată şi îmi pare rău că a trecut prea mult timp ca să îmi aduc aminte cum se numea. Ziua participam la cursurile organizate de firmă şi după-amiaza şi seara luam parte la tot felul de activităţi şi serbări.


Când am ajuns în prima seară, obosiţi şi terminaţi după şase ore de mers cu maşina, ne-am cazat şi după aia am mers în sala de mese să luăm cina. Pe masă era nişte pâine, slănină şi ceapă. Am ajuns printre primii, eu şi încă trei colegi care au mers cu mine, şi ne-am pus pe mâncat tot ce am găsit pe masă. Nu mănânc slănină de obicei, dar aceea a fost minunată, la ce foame aveam. Chiar ne gândeam cu groază că asta ne vor da ne mâncare toată săptămâna... dar după ce s-a umplut sala de mese a început să vină şi mâncarea: ciorbă, felul doi, desert. Dar cine mai putea mânca după ce ne-am ghiftuit cu slănină şi ceapă?

Tot atunci am avut ocazia să vizitez şi Castelul Bran, o minune care te lasă fără cuvinte. Apoi am avut o tentativă să mergem până la Cheile Grădişte, dar am aflat că totul era închis pe vremea aceea. Am avut parte de seară oierilor, cu muzică, dans şi feluri de mâncare bazate pe carne de oaie. Am mers pentru prima dată cu ATV-ul şi am văzut câţiva cerbi şi căprioare în pădure. Probabil că organizatorii s-au străduit, din dorinţa evenimentelor perfecte, pentru că săptămâna aceea chiar a îmbinat utilul cu plăcutul.

Voi cum vedeţi team-buildingul, cu ochi buni sau nu prea?

Articol scris pentru SuperBlog Spring 2015

Labels: