Multe, multe, multe produse cosmetice... de ce?

Domnul K m-a întrebat zilele trecute dacă mai am loc de atâtea produse cosmetice... şi am cam rămas descumpănită. Chiar nu prea mai am loc, că am încărcat şi dulapurile din baie şi de prin camere, şi pe şifonier şi pe noptieră, unde te întorci e imposibil să nu găseşti ceva. Şi îmi zice: nu mai bine îţi iei unul şi bun, în loc de 100 pe care nu le foloseşti?
Uşor de zis, dar foarte, foarte greu de făcut. De ce? Pentru că fiecare tip de piele e unic în felul lui şi produsele promit multe şi fac puţine. Să găseşti produsul ideal este o muncă titanică de căutare şi testare.

Să luăm de exemplu cazul în care am încărcat baia cu vreo 10 şampoane până să îl găsesc pe cel ideal (despre care o să povestesc cât de curând, căci este uimitor). Toate pe care le-am cumpărat promiteau acelaşi lucru: regenerare, stoparea mâncărimii scalpului, revigorare, protejare.  Aşa că eu, în calitate de consumator, cumpăr produsul de bună credinţă şi ajung acasă şi constat că nu face nici măcar jumătate din ce promite. Ce fac? Îl duc înapoi... asta ar fi răspunsul logic. Pe ce motiv? Cine mă crede că este chiar aşa cum spun eu? Sau ce să spun: produsul vostru este bun în esenţă, numai că nu mă ajută pe mine? Da, aş cumpăra produsul ideal, chiar dacă este scump, să spunem, dar cum ştiu eu care este produsul ideal, decât prin testare?

Şi exemplu cu şamponul este un caz fericit, căci până la urmă am descoperit un produs bun, dar am şi exemple mai nefericite de creme de faţă sau anti-rid care sunt o mare dezamăgire. Singura soluţie pe care o văd eu sunt mostrele şi produsele mini, care costă mai puţin şi cu care se poate efectua testarea.

Aţi observat că nu am inclus în articol cazul fardurilor, rujurilor sau a rimelurilor, pe care oricum nu mă pot abţine să le cumpăr într-un mod compulsiv. Nu există am prea multe nuanţe.

Labels: