Goana dupa natural

În zilele noastre când totul se învârte în jurul tehnologiei şi toate produsele sunt pline de E-uri şi conservanţi, goana după natural a devenit din ce în ce mai evidentă şi mai ales este din ce în mai de dorit, mai ales când este vorba de produse cosmetice. Produsele naturale nu dau reacţii adverse şi mai ales nu cauzează alergii. Aşa că dacă aveţi un ten sensibil este de dorit să folosiţi cu precădere produse natura. Şi în cazul în care nu aveţi probleme, este bine să vă axaţi pe natural, pentru că produsele procesate conţin ingrediente cu potenţial alergen şi mai ales cancerigen.

Nu am fost tot timpul conştientă de ingredientele din produse. Era internetului şi a cumpărăturilor online mi-au deschis ochii. Înainte, intram într-un magazin şi credeam tot ceea ce spunea vânzătoarea, care nu avea alt interes decât să vândă produsul. Nici măcar nu citeam eticheta. Abia acum îmi dau seama la câte riscuri m-am expus. Mă şi mir că nu m-am ales cu vreo sensibilitate la ceva. Acum, cu atâtea surse de informare, întâi caut şi citesc păreri alea altor bloggeri, păreri despre produse, şi mai ales reuşesc să descifrez taina fiecărui ingredient, lucruri de care habar nu aveam până acum.
 
Am ajuns la concluzia pentru a ne păstra tinereţea şi prospeţimea, trebuie să ne respectăm prima dată pe noi. Şi cum pielea noastră face parte din noi şi ea este cea mai expusă efectelor novice, de la razele solare până la ingredientele dăunătoare, atunci aceasta trebuie respectată la rândul ei. Cât suntem în floarea vârstei probabil că nu dăm foarte multă importanţă ideii de îmbătrânire, dar cu cât timpul trece şi se vâd primele riduri ne dăm seama că putem avea mai multă grijă de noi şi facem schimbări.

Am început, încet, încet, să învăţ de ce unele ingrediente sunt bune şi altele nu. Care sunt alergene şi care nu şi tot aşa mai departe. Când începi să descoperi tainele ingredientelor, atunci efectiv te îngrozeşti, căci până acum, de exemplu, încercam să evit produsele cu parabeni. Auzisem eu că nu sunt bune. Apoi, am aflat ca parabenii sunt răul ce mai mic din relele care există în produse.

Aşa că am început să înlocuiesc multe dintre produsele pe care le folosesc cu variantele lor naturale. Lună de lună încerc să îmi fac mici cadouri naturale mie şi tenului meu. Azi un balsam de buze, mâine o mască de păr şi tot aşa, cu paşi mici încerc să mă îndrept spre natural şi produse naturale.

Labels: