O epopee spre un bebe



Vă avertizez încă de la început că urmează un post cam lung şi s-ar putea să vă plictisesc, dar trebuie să vă povestesc despre o persoană minunată, care merită toate cuvintele mele de laudă. Dar, să începem cu începutul.

Când am rămas însărcinată a fost un şoc pentru mine, în sensul că nu eram pregătită psihic pentru aşa ceva. Nu a fost un accident, ci o decizie pe care am luat-o de comun acord cu Domnul K, dar eu nu aş fi fost pregătită psihic pentru un copil nici peste 100 de ani. Când mi-am dat seama că sunt însărcinată, am bocit vreo jumătate oră de nu ştia domnul K cum să mă mai calmeze. Of, totul se schimba şi totul lua alte proporţii. Obişnuită să fac ce vreau, când vreau, acum eram responsabilă şi pentru ăsta mic mai ceva ca cum eram pentru mine.

În secunda 2 după ce m-am dezmeticit, hai sa mergem la un doctor să vedem dacă chiar e aşa cum a zis testul de sarcină. M-am interesat pe ici pe colo şi am aterizat la Dr. Bolohan la clinica Bethesda din Suceava. M-am programat cu chiu cu vai, că nu se pot face programările de azi pe mâine, trebuie musai făcute la ora 7 dimineaţa pentru aceeaşi zi. E criminal să pui o gravidă în primul trimestru de sarcină să se trezească la ora 7 sau să se trezească oricum, căci tot ce vrea să facă este să doarmă, dar am făcut-o şi pe asta, ce era să fac. Dar, mai bine nu mă duceam deloc. Încă de cum i-am zis că am venit pentru o confirmare de sarcină, dl. doctor mi-a râs în nas.

„Asta se face pe la 2-3 luni, nu acum la 3 săptămâni”.

Minunat, voi mai sta încă 3 luni acasă neştiutoare că aşa vrei tu, de parcă am fi în evul mediu când femeile îşi dădeau seama că sunt gravide când năşteau. Să nu mai zic că domnul doctor Bolohan era un pic nervos că avea probleme cu încasarea salariului şi şi-a vărsat un pic de năduf pe mine.

„Ai să facă diabet în sarcină”, m-a luat în a două faza, înainte să apuc să mai zic ceva.

Ce să fac? Nu fac domnule nimic, lasă-mă în pace, chiar crezi că eu fac chestii aşa peste noapte, ce ai... Şi este foarte minunat, când eşti cu moralul la pământ să mai vină şi un doctor să îşi zică aşa ceva. Iar, după controlul ginecologic unde îmi venea să mă suit pe pereţi pentru că domnul doctor s-a decis să filozofeze când erau pe capră în toată splendoare şi s-a apucat să îmi explice chestii de parcă ai fi zis că sunt la o cafea, nu la control, a rămas să vin peste 3 săptămâni la o ecografie intra-vaginală.

Bineînţeles că peste cele trei săptămâni, iar chinul cu trezitul la 7, cu sunatul până prinzi linia, cu programarea. La ecografie o altă doamnă doctor foarte „drăguţă” care s-a comportat de parcă venisem să îi fur ceva din casă, totul pe motiv că „de ce am venit la ea fără trimitere” sau pentru că nu am reţinut din prima numele de Dr. Bolohan şi i-am zis că nu ştiu la ce doctor sunt. Stai femeie un pic că mai sunt şi persoane ameţite pe lumea asta, ce ai... E un doctor de aici de la Bethesda, câţi doctori pot fi, până la urmă. Dar, a trecut şi asta. Şi, mda iar am auzit faza că să revin la control peste alte 3 săptămâni şi în afară de da, există un făt cu ritm cardiac nu am reuşit să mai scot altceva de la doamna doctor.

Peste alte 3 săptămâni şi un nou control la Dr. Bolohan aveam să aflu altă veste şi mai minunată. Din motive necunoscute plecaseră sau erau pe picior de plecare doctorii neonatologi de la spitalul Bethesda şi toate gravidele ce trebuiau să nască după luna august, trebuiau redirecţionate. Bun, domnule doctor şi vă rog să îmi recomandaţi pe cineva atunci.

„Nu ştiu, nu recomand pe nimeni că nici pe mine nu mă recomandă niciun coleg. Mergi la spitalul municipal şi de acolo mai vezi tu.”

Mai că îmi venea să plâng de ciudă şi de draci. Mă duc la privat că să mă trimită la stat. Iar, eu fugeam de spitalul municipal ca dracul de tămâie. Ştiam din cercetările făcute online şi de la prietene că există o clinică privată la Bistriţa unde a născut o amică şi un spital privat la Iaşi şi îl întreb pe domnul doctor ce să aleg.

„Păi de ce să dai bani la privat când te poţi duce la municipal?” veni prompt răspunsul. Oh, ce fericire, lasă-mă domnule în pace că de asta mi-am făcut asigurări peste asigurări cu 3 ani înainte ca să îmi permit privatul şi condiţiile. Şi am plecat mai nelămurită decât ajunsesem, urmând să mă descurc cumva.

După ce am stat acasă şi am cercetat şi am citit, am decis că spitalul Arcadia din Iaşi ar fi cea mai bună soluţie, deoarece avea urgenţe. În caz că nu ştiaţi, dacă un spital privat nu are urgenţe şi se întâmplă ceva în timpul naşterii, atât mama cât şi copilul sunt suiţi în ambulanţă şi trimişi la municipal. Am multe prietene care au ales să nască la municipal tocmai din considerentul ăsta, mai ales că nu eşti prea bine tratat la municipal dacă vii de la privat.

Am sunat la Arcadia pentru o programare, unde, uimitor, se pot face programările de azi şi pentru peste o lună fără nicio problemă. I-am cerut operatoarei să îmi recomande o doctoriţă de data asta căci eram sătulă de doctori până peste cap. Politica spitalului este că nu ei recomandă un anumit doctor/doctoriţă, ci pacientul alege la cine doreşte să meargă. Din puţinele referinţe care apar pe internet, m-am decis să o aleg pe dna. doctor Viorica Magaleas şi vă spun sincer că a fost cea mai bună decizie pe care am putut să o iau vreodată. Ne-am înţeles perfect încă din primul moment, mai ales că se citea pe chipul ei o fericire mai mare decât a mea, când a auzit pentru ce am venit. Mi-a explicat cu calm tot ce trebuia să ştiu, cum să procedez, de ce să mă feresc şi de ce nu, cum fac şi cum fac cealaltă. Nu m-a speriat în niciun moment că aş putea să fac diabet sau mai ştiu eu ce şi m-a îndrumat pas cu pas pe parcursul celor 9 luni.

Nu mi-a impus în niciun moment nimic, aşa cum fac alţi doctori, ci m-a sfătuit cum e mai bine, decizia finală mi-a aparţinut de fiecare dată şi în fiecare moment. Chiar şi atunci când i-am spus că la cezariană vreau anestezie totală în loc de cea rahidiană, căci auzisem eu că nu e bună cea rahidiană şi se lasă cu sechele, nu mi-a zis radical că nu, facem cum vreau eu, ci m-a îndrumat spre anestezistă care mi-a povestit ce e bun şi ce e rău în ambele cazuri, urmând ca eu să mă gândesc şi să iau o decizie. Mi s-a explicat că în cazul unei anestezii generale, îl adoarme şi pe bebe nu numai pe mine şi asta nu e chiar în regulă la naştere, iar în cazul unei anestezii rahidiene mă amorţeşte numai pe mine de la gât în jos, dar bebe rămâne în burtă vesel şi vioi ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Că în ziua de astăzi medicina a evoluat, că acele sunt foarte subţiri şi nu mai există riscurile de altă dată şi că nu voi rămâne cu celebrele dureri de cap despre care se tot vorbeşte. 

Plus de asta, când i-am spus dnei. Dr. Magaleas că îmi e frică şi de ce o să fie în sala de operaţie, a fost foarte amuzată.

„Ei, doar nu credeţi că o să ne comportăm ca în filme, cu fraze de genul dă-mi pensa, bisturiu, aspiră sau mai ştiu eu ce, noi o să discutăm de ale noastre.”

Şi chiar aşa a fost, dna. dr. Magaleas a fost cea care a efectuat operaţia împreună cu o colegă şi tot timpul au vorbit cu mine şi între ele despre haine, pantofi, ultimul film vizionat, adică despre orice altceva decât despre ce se întâmpla în sala de operaţie, ceea ce a contat foarte mult pentru psihicul meu.

Singurele momente de „chinuială” au fost cele de la controalele de morfologie fetală, 3 la număr pe parcursul a 9 luni, câte una la 3 luni. Nu din principiul că doamna doctor de morfologie Oana Chelemen a fost nu ştiu, ci pentru că este o perfecţionistă. Bebe a stat mai toată sarcina cu faţa spre interior şi tot timpul, la morfologie, era într-o poziţie care nu permitea să se vadă tot ce dorea doamna doctor. Aşa că, după ce se vedea tot ce putea pe o parte, trebuia să ies la plimbare şi să am o discuţie cu bebe ca să se întoarcă să vadă doamna doctor Chelemen tot ce trebuia să vadă. Mi-a explicat că nu ţine musai să mă tortureze ea şi să stau câte o oră întinsă pe pat, ci că dacă nu reuşeşte să vadă tot, chiar şi o dereglare la inima lui bebe mai mică decât un fir de păr pe care ea nu o vede acum, poate duce la grave probleme ulterioare şi e mai bine să ştim de pe acum ce şi cum. Aşa că am rezistat eroic.

Deşi a trebuit să fac aproape lunar drumul Suceava - Iaşi si retur, care uneori era obositor, am reuşit să rezist destul de bine şi am trecut prin toate controalele. Cei de la Arcadia au fost toţi, de la un capăt la altul, foarte drăguţi şi mai ales calmi, căci pe tot parcursul sarcinii am avut nişte stări de nervozitate şi de depresie de ori plângeam din orice ori urlam ca nebuna dacă te uitai mai pe sub coada ochiului la mine.

Am preferat să iau un pachet de servicii până naştere, decât să plătesc de fiecare dată. Pachetul de servicii includea fiecare control, ecografiile, analizele, morfologirile fetale şi tot restul şi a fost în jur de 2000 de lei pentru 9 luni de controale la ei. Logic, că la asta s-a adăugat şi carburantul la fiecare drum care a fost separat. Pachetul de naştere a fost 4500 de lei, în esenţă 9000 de lei, dar jumătate s-a decontat prin casa de asigurări, şi a inclus 3 zile de spitalizare - cazare în rezervă singură (dacă se dorea în rezervă cu 2 paturi mai scădea un pic preţul, parcă cu vreo 300 de lei), dar eu cum sunt isterică de felul meu şi îmi place spaţiul meu personal, mai ales că nu prea m-am putut desprinde de probleme de la serviciu şi a trebuit să stau şi cu laptopul şi telefonul lângă mine, am ales să fiu singură în rezervă.

Gata, cred că ajunge o postare kilometrică pe azi. Alte aspecte de pe parcursul celor 9 luni în alt articol, căci am foarte multe de povestit şi de zis despre această perioadă.

Labels: