Emanciparea femeii sau nu prea?

Îmi place să cumpăr lucruri - pentru mine, dar nu şi pentru alţii. 
Îmi place să cumpăr lucruri - online, dar nu şi în magazine. Acolo mă simt pierdută printre rafturi, am impresia că tot timpul cineva se uită la mine (mania persecuţiei, ştiu), nu pot să mă gândesc şi să mă răzgândesc de o mie de ori. E mult mai simplu să pui în coş şi îl goleşti cu un clic de mouse. Asta trecând bineînţeles peste faptul că nu nimeresc tot timpul măsura sau nuanţa dorită, eu tot nu mă las. Persist ca să insist. 

Oricum, nu despre obiceiurile mele de cumpărare online vroiam să că povestesc, ci despre faptul că am fost azi în Selgros să cumpăr câte una alta şi când ajung la casă vă o familie - el, ea şi un copil. Nimic ieşit din comun până aici, doar că el a stat efectiv cu mâinile în sân, scuze cu mâinile pe bani, pe parcursul mai multor operaţiuni.

Ea a luat produsele din coş, ea le-a pus pe bandă, ea le-a luat de pe bandă. El doar a plătit şi s-a asigurat că nu îl fură tanti casiera. Ea a împins coşul cu tot cu copil şi cumpărături până au ieşit din raza mea vizuală. El cu mâinile în buzunar...

Acum, poate sunt eu mai de modă veche, dar de ce ai vrea tu, ca femeie, să cari ditamai baxurile de apă şi suc din coş pe bandă şi de pe bandă din nou în coş, în timp ce el stă cu 3 bancnote în mână şi aşteaptă să termini? Asta ar însemna egalitatea şi mă descurc singură? Păi atunci ce nevoie aş avea de tine, dragule? Ca să plăteşti doar?

Labels: